Evoluția Evei de la 7 la 8 luni

Lunile trec parcă mult prea repede și evoluția Evei se poate observa cu ușurință. Ușor ușor parcă nu mai este chiar lipită de mine deși nu pot să mă îndepărtez prea tare de ea pentru că plânsul apare inevitabil. Luna asta a plâns mult. Parcă mai mult decât de obicei. Ea a început să plângă aproape din orice și nu doar atunci când îi este foame sau somn. Curios este că atunci când o țin în brațe și mai stau și în picioare se liniștește și se pare că este un bun calmant pentru ea.

Primul dințișor și-a făcut apariția pe 30 noiembrie, la 7 luni jumătate. Nu a făcut febră și nici n-am văzut vreun alt semn care să mă ducă la gândul că ar avea vreun disconfort creat de acest aspect. Ea oricum era mai mereu mârâită și plângea așa că nu i-am dat niciun fel de antitermic. Dințișorul a apărut în partea din stânga. Nu a făcut nici măcar febră și nici scaune schimbate. Doar plânsul care a fost mai mereu prezent.

A început să se joace cu Cristina și parcă mai mereu este cu ochii pe ea. Știe că se poate juca cu ea și nu ratează momentul. Mai exact, când este în premergător o fugărește cât este holul de lung, se joacă cu căsuța de păpuși fiecare în felul ei și jocul în pat care este de nelipsit dimineața și seara. Dacă se întâmplă ca Cristinuța să doarmă când ea este trează, o văd cum întinde mânuțele s-o atingă și să încerce s-o zgândăre ca să se joace.

Cu premergătorul ajunge acolo unde își dorește și trebuie să am grijă ce am pe masă, birou, etc sau în locurile la care ea reușește să ajungă. Toate lucrurile trebuie să treacă testul guriței și totul trebuie băgat în gură. Nu contează ce este. 

Tot luna asta a început să facă primele mișcări independente și să meargă de-a bușilea. La început timid și acum se aventurează să se îndepărteze puțin câte puțin. Cristina o convinsă să o urmeze sau să se ducă până la ea. Niciodată nu s-a întâmplat ca în momentul în care merge să cadă și să se lovească. Cel mult se oprește și se așează în funduleț.

La capitolul diversificare stă binicel. I-am introdus și cea de-a doua masă. Nu o refuză, dar nici nu se omoară cu mâncatul. Ia câteva guri din ceea ce îi fac și cam atât. Spre ca treptat să prezinte un interes mai mare pentru mâncare și să nu gătesc degeaba pentru că eu fac mâncare separat pentru ea.

Viața alături de Eva este frumoasă și obositoare. Necesită foarte multă atenție și uneori poate fi destul de solicitant totul. De preferat să existe și pentru mămică mici momente de relaxare și eventual câte un ajutor.