În seara asta a venit Moș Nicolae și fiecare copil a primit câte ceva. Pentru cei mai obraznici moșul a venit cu un bețișor. Nu se știe cât de mare sau dacă a fost însoțit și de vreun alt obiect doar ca astăzi vreau să vă povestesc despre cadoul pe care i l-am făcut eu fetiței mele de 2 ani și 4 luni.
M-am agitat foarte mult de parcă mi-aș fi cumpărat cadouri mie. Vroiam să iau și o păpușică, vroiam și jocuri dar și niște dulciuri pentru că în final eram conștientă că prima oară va întinde mâna după ciocolată și apoi restul.
M-am chinuit puțin și am aranjat un loc în care am pregătit ghetuțele frumos, am pregătit cadourile pregătite după care mi-am tras sufletul 5 minute și am strigat MOȘUUUU. A venit ea temătoare spre mine neștiind ce m-a apucat. S-a uitat curioasă către ghetuțele din care ieșeau câteva dulciuri, un fruct și jucării în jur. Evident că prima oară a ales un dulce, apoi i-am arătat că are și favoritul ei Ou Kinder și așa a prins curaj să caute. Era tare simpatică și cred că dacă i-am fi luat 2 ouă ar fi fost la fel de bucuroasă.
În concluzie prima oară a ales acel biscuite cu bezea învelit în ciocolată, după care i-am arătat oul și apoi a ales și oul și a fugit. Nu a terminat nimic din ce luase inițial și a luat prima jucărie. Jucăriile sunt din lemn și sunt cumpărate din LIDL.
Prima jucărie a fost aceasta Fishing Game. Mai exact sunt montați 4 pereți din lemn iar în interior sunt câteva animăluțe pe care trebuie să le pescuiești iar pe spatele fiecărui animal sunt cifre. Jucăria este pentru copii de 3-5 ani dar vreau să spun că a făcut furori. A fost extrem de entuziasmată să pescuiască acele chestii și s-a jucat foarte mult cu ea. Sincer mă bucur de investiția făcută. Cred că a costat undeva în jur de 30 lei dar pentru un copil micuț pare distractivă această activitate și în felul ăsta mai poate învăța câteva animale noi. Au și dispărut 2 animăluțe.
Timidă a venit și cu un barni dar nu i-a plăcut. Nu i-am mai cumpărat în ultimul timp pentru că știu că nu o atrage dar am zis să mai încerc. L-a abandonat din primele 2 firimituri. A urmat mandarina și apoi am venit eu cu cel de-al doilea joc. O fermă care este compusă din 2 cartoane și câteva piese din lemn.
Al doilea joc a fost Farm Play Scenary care este destinat copiilor de 2-5 ani dar spre deosebire de primul acesta nu a atras-o. Ulterior am observat că nu știa cum să se joace. Am început eu să mă joc cu el și să îi arăt, să îi explic și în felul ăsta i-a atras atenția. A fost al doilea mare punct de interes din această seară și din câte îmi amintesc acesta a costat 20 lei.
Dacă mai bagă ofertă la LIDL cu astfel de jucării eu spun să profitați pentru că că pentru copiii ceva mai micuți este o adevărată bucurie.
Pentru dimineață mai aveam pregătit un bebeluș și a fost foarte încântată când a găsit un nou cadou. Se plimbă numai cu el prin brațe. Posibil ca ăsta să fie ultimul an în care să aleg cadourile de capul meu dar mi-a plăcut să văd bucuria pe chipul ei.

Uuuuu, chiar este demential sa iei cadouri copiilor. Mai ales celor care cred inca in mos. Super cute postul tau:)
RăspundețiȘtergere