Evolutia bebelusului de la 12-14 luni

Îmi cer scuze că am sărit peste o lună dar am fost teribil de ocupată luna trecută pe 5 Septembrie când a împlinit Cristina un an și o lună. Pe 1 Septembrie am plecat în Thassos o săptămână și am vrut să scriu articolul cu câteva zile înainte doar că nu am avut timp.
În toată această perioadă nu s-au întâmplat foarte multe evenimente așa că este perfect să cumulez cele 2 luni.
Nu i-au mai ieșit dințișori, în concluzie în prezent are 7 dințișori - 4 jos și 3 sus, îi aștept perechea celui de sus. Măcar să fie cu soț. Am auzit că sunt copii cărora le-au ieșit măseluțele doar că nu este și cazul nostru. Încă le mai așteptăm. 
Un alt subiect mersul. Cristina și-a perfecționat mersul de-a bușilea și nu pot face un pas că a și apărut lângă mine. Are o viteză ceva de nedescris. Merge foarte bine sprijinită de mobilă ba uneori stă doar pe piciorușele ei dar nu pune pași. De câteva ori a plecat de la taicăsu către mine și a făcut câțiva pași. Atunci când vede că nu are nici un sprijin decât să se aventureze preferă să se pună în funduleț și să meargă de-a bușilea. Nu îmi fac nici un fel de problemă și nici nu vreau să forțez lucrurile. O aștept pe ea să fie pregătită să meargă. Eu sunt sigură că nu va mai dura mult.
Cât vorbește Cristina? Ea vorbește o grămadă și nu îi tace o gurița o secundă dar problema este că nu prea o înțeleg. Primele cuvinte au fost tata și pa-pa. A bâiguit ceva de genul mama de câteva ori dar nu prea a fost sigură pe ea. mai nou zice tata cam la toată lumea, adică chiar și eu tot tata sunt :). Eu vorbesc cu ea și îi pun întrebări la care ea mai mereu răspunde cu Da. Am observat că a început să mă înțeleagă și dacă nu vrea nu răspunde. Mai rar auzi de la ea un niu. 
În jurul vârstei de 1 an și o lună am observat că dacă nu îi dau voie să facă ceva se lungește pe jos și aproape că dă cu capul de parchet/covor, etc. Am tot certat-o că nu este bine să facă asta și se pare că nu reușesc să îi scot acest prost obicei. Ori lasă capul jos și se lovește de sertar iar a doua oară dă voit cu capul de mobilă. Într-o zi nu am lăsat-o să mânjească televizorul cu iaurt și când am certat-o și am luat-o din fața televizorului a dat să iasă din cameră și când o văd că dădea cu capul în ușă. am crezut că înnebunesc. Sper să reușesc să scap de acest obicei prost. Am vorbit cu câteva mămici și cică unii copii bat din picior, alții se aruncă în fund iar ea a prins asta cu lovitul.

Îmi doresc enorm de mult să mă pot înțelege cu ea, să vorbească, să meargă,etc. Zilele trecute am fost într-un magazin de gablonțuri și aveau acolo diverse clămițe, puf de păr cu dantelă, floricele, etc și nu m-am putut abține să nu îi cumpăr. Am luat o grămadă de chestii doar că Cristina are foarte puțin păr. Observ că îi crește foarte greu și că mai mult i-a crescut în partea din spate.
Jucăriile pentru Cristina nu sunt prea atrăgătoare. Cred că mă vede pe mine la laptop și stă și ea la laptop și se joacă. Prea puțin se joacă cu jucărelele și parcă nici nu îmi vine să mai cumpăr cât văd că nu o captivează deloc.

Comentarii